Un an cu Ilona la Consiliul Judeţean

Ilona Karin

Ilona Karin

Constantin Adăscăliţei a reuşit să dea ultima lovitură în materie de farmece, exercitându-şi influenţa pe care i-o conferă funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, până la a o aduce în bârlogul judeţului pe cea mai tinerică amantă (şi frumuşică foc, foc foc) pe care a avut-o de la prima până la patra căsătorie cu aceiaşi femeie – Mariana.

Ilona Karin Drost, amanta cu nume şi chip de păcat, a fost adusă recent pe un post de inspector debutant în cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ, pe un salariu de 700 de lei, renunţând la un alt post oferit de o bancă locală, numai pentru a fi cât mai aproape de cel care i-a sucit minţile de fostă vedetă locală.

„Este partenera mea de doi ani de zile dar asta nu înseamnă că am avut vreo intenţie de a o aduce în Consiliu Judeţean. Practic, a fost o dorinţă a ei de a participa la concursul pentru acel post, pe care de altfel îl va ocupa pe o perioadă determinată de un an”, a spus Constantin Adăscăliţei.

În selecţia de cadre viguroase şi de nădejde, pe sânii cărora te poţi odihni la nevoie, a fost nevoie de un simplu interviu şi o selecţie de dosare. În urma acestor „hopuri”, a învârtirii piciorului drept peste cel stâng, şi invers, de vreo 5 ori (n.r.: vezi „Basic Instinct” cu Sharon Stone), cât să-i dea impresia examinatorului că a vizionat o morişcă de vânt, Ilona a fost primită cu brio la muncă, în cea mai săracă instituţie din Iaşi.

Ce mai contează că serveşte cozonac cu praz la dejun, când dragostea e mai mare chiar şi decât proiectele judeţului, pe care Ilona le va răsfoii de acum încolo, asemeni unor romane de dragoste! Cu pasiune.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *